Biserica din sec. 15, cu părti romanice din sec. 13, zid împrejmuitor din sec. 15 si 16. Biserica se află în partea de nord-est a localității. Corul este construit ca un turn. Câteva detalii romanice (portalul de vest, nișa din cor) indică existența unei clădiri anterioare din sec. 13. Până la sfârșitul sec. 19, turnul corului, ca și cel al porții, avea un drum de strajă neacoperit. Pe zidul nordic al corului se află o nișă sacramentală de piatră, datata 1504. Sunt de asemenea de remarcat: orga barocă și o strană din sec. 16. În clopotniță și în turnul de poartă se află trei clopote dinainte de Reformă.
Pe când în Apus începea captivitatea papilor la Avignon, iar în Orient copții erau persecutați de sultanul mameluc, în actul Teodorich de villa Boneti se pomenea pentru prima dată numele Boianului ca sediu al arhiepiscopului Tarnavei Mici, în anul 1309. Localitatea devine importantă pentru domnitorii de la est de Carpați atunci când în jur de 1488 regele Matei Corvin dăruiește mai multe sate drept feude ce vor fi stăpânite până în timpul lui Alexandru Lâpușneanul. Apartenența la districtul Cetății de Balta și implicit la stăpânirea acesteia a lăsat urme și în biserica fortificată pe latura nordică a navei, aproape de cornișa acoperișului, dar mai ales pe turnul-clopotnița, unde este reprezentat, pe un relief plasat pe o placă circulară, capul de bour cu astrele între coarne. Acestea se dovedesc a fi singurele exemple incontestabile ale însemnelor heraldice moldave în Transilvania.
Biserica de tip sală construită din piatră este alcatuită dintr-o navă și altar rectangular. Primul element fortificat al bisericii evanghelice, la începutul secolului al XVI-lea, a fost corul cu bolta stelată supraînălțat de un nivel de apărare pe arcade puternice sprijinite pe console. Sub fiecare arcadă se ascundeau gurile de vărsare a smoalei, pereții fiind prevăzuți cu metereze. Este posibil ca acum să se fi înlocuit pereții poligonali ai absidei cu unul drept sprijinit în ax, la exterior, de un contrafort. Data înscrisă pe arcul triumfal, anul 1506, face mai degrabă aluzie la terminarea fortificării corului decât la construcția lui inițială. Din același an dateaza și tabernacolul. Aici a existat un important atar poliptic datat între 1430-1440, ale cărui reliefuri pot fi puse în legatură cu atelierele din Slovacia. Actualul altar baroc datează din secolul al XVIII-lea, perioadă căreia îi aparține și amvonul pictat Ștefan Valepagi din Mediaș. Fragmentele de pictura care pot fi văzute pe latura nordică aparțin cel mai probabil secolului anterior, datorită legăturilor stilistice cu pictura din biserica de la Mediaș, datată în a doua jumătate a secolului al XV-lea. Bolta stelată a navei a rezistat până la 1900 când a fost înlocuită cu un tavan stucat.
Odată cu fortificarea corului, în prima jumătate a secolului al XVI-lea, a fost construită și curtina înconjurătoare cu incinta octogonală și trei turnuri de apărare. Zidurile care ating șase metri înălțime sunt prevăzute cu metereze și sunt sprijinite de contraforți. Pe sub turnul masiv, de secțiune pătrată, cu funcție de clopotniță se făcea totodată și intrarea prevăzută cu hersa.(sursă: www.biserici-fortificate.com)
Biserica-sală din această localitate, construită în pragul secolului al XV-lea, este ridicată în piața din mijlocul comunei. Din punct de vedere stilistic aparține goticului târziu. Corul ei vast, închis spre est pe trei laturi, este separat de sală printr-un arc triumfal neobișnuit de înalt și este luminat de trei ferestre, încheiate odinioară în arc frânt.
Peretele sudic al sălii mai păstrează trei ferestre înguste în arc frânt, în timp ce pe peretele nordic nu există ferestre. Pe fațada de apus se deschidea un portal înalt de 2 metri și lat de 1,5, care a fost mai apoi zidit. Unica intrare în biserică, pe latura sudica, formează un alt arc frânt, profilat clar cu tencuială de mortar.
Fortificația
Inițial, zidurile incintei au fost mai înalte decât ceea ce se păstrază la ora actuală și înconjurau curtea după un traseu aproximativ oval. Fortificația este delimitată către est de malurile abrupte ale unui pârâu, care creează o porțiune de apărare naturală. Pentru o rezistență de lungă durată, zidul incintei trebuia să aibă o înălțime de minimum 5 metri, și este de presupus că și aici partea lui superioară era prevăzută cu metereze la care se ajungea de pe un drum de strajă. În centrul laturii de sud a cetății, deasupra unei intrări boltite, este așezată clopotnița. (sursă: www.biserici-fortificate.com)
Complexul eclesiastic si de aparare a fost construit în secolele XV-XVI în stilul goticului tarziu, cu elemente specifice Renașterii. Timp de aproape 300 ani Biertanul a fost ales sediul Episcopiei Evanghelice (1572-1867) Edificiul central al ansamblului este o biserică-hală cu trei nave, boltite în rețea, construită între 1492 - 1516 pe locul alteia mai vechi, în stilul goticului târziu, cu elemente de arhitectură renascentistă la unele portale. În interiorul bisericii altarul în stil gotic târziu, în formă de triptic a fost realizat în mai multe etape între 1515-1524. Stranele sunt realizate între 1514-1523 de sighisoreanul Reychmut si se numară printre cele mai valoroase de acest gen din Transilvania. Unică în felul său este ușa sacristiei construită la 1515, remarcabilă prin sistemul de blocare. După cutremurul din 1977 s-au executat lucrări de restaurare și consolidare la bolți.
Faurită de mâinile dibace și neobosite ale meșterilor sași (aduși în Transilvania pentru apărarea fruntariilor imperiului maghiar cândva în cursul sec XII), biserica fortificată de la Moșna stă marturie istoriei locurilor și a oamenilor, vrednică însoțitoare de-a lungul istoriei transilvane a celorlalte așezări săsești, povestind nouă celor veniți mai pe urmă de timpuri zbuciumate și de civilizația săsească, cea care a contribuit decisiv la faurirea istoriei Ardealului. Pentru cei care doresc să răpeasca câteva ore din timpul vacanței sau al concediului și să se abată în aceste părti, comuna Moșna este situată pe valea Moșnei, afluent al Târnavei Mari, pe Drumul Județean 141 la 10 km sud de orașul Mediaș.
În Valea Viilor se află una dintre cele mai impresionante biserici fortificate din Transilvania. Biserica Sf. Petru, construită în sec. 13, a fost amplificată și fortificată în sec. 15 - 16, lucrările fiind în linii mari terminate în 1520. Înconjurată de o puternică centură de ziduri și turnuri, biserica are ea însăși înfățișarea unui uriaș reduit, cu un turn deasupra corului și un turn pe vest. Nava are un plafon boltit cu o rețea complicată de nervuri, care se sprijină pe 7 perechi de stâlpi, jumatate ascunși în zid. Un astfel de plafon are și corul. La începutul sec. al XVI-lea, biserica a suferit unele modificări. În jurul anului 1520 intrarea principală din vest, sub clopotniță a fost zidită. În fața intrării a fost ridicat un contrafort, care la o înălțime de 10 metri, legat cu alți doi contraforți, formează un drum de strajă. Au fost deschise două intrări în biserică, una în partea de sud, cealalta în nord. Fiecare poarta a fost înzestrată cu un gratar de apărare și un turn cu scară giratorie. Transformări mari a suferit corul care a fost îmbrăcat cu zidul masiv al turnului, care se ridică deasupra în patru etaje. Deasupra primului acoperiș al turnului este un drum de strajă iar deasupra acestuia un al doile acoperiș. În anul 1738, biserica suferă unele stricăciuni din cauza unui cutremur, reparațiile fiind gata în 1742. Renovări se fac în 1781 si 1826. Biserica este înconjurată de un singur zid de incintă, de la care s-au mai păstrat 4 turnuri (bastioane). Turnul estic este datat 1501, data care poate fi și a construcției zidului de incintă care a păstrat un drum de strajă boltit, mai ales în partea sudică, mai bine păstrat decât cel nordic. În interior se păstrează vechea cristelnită, strana preotului, datata 1526, altarul din 1779, cu sculpturi executate de Johann Folbarth din Sighișoara, coroana plasata deasupra amvonului, din 1746, tabernacolul din partea nordică a corului datând din 1504. Biserica - cetate propriu-zisă este compusă dintr-o incintă ovală cu arcade și coridor de apărare, dublată în nord și sud. Face parte din lista UNESCO de monumente istorice.
Castelul Bethlen-Haller, construit în stilul Renașterii franceze din secolul XVII (1615-1624); plan patrulater cu turnuri de colț circulare, fără rol defensiv. Dispoziția generală de ansamblu reproduce în mic corpul central al castelului Chambord din Franța. Remaniat în sec.XVIII (1769-1773), cu o poartă în stil baroc.
În inima centrului medieval al orașului Medias se află o biserică evanghelică cu hramul Sf. Margareta. În 13 iulie, de ziua Sf. Margareta, era organizat un mare târg, unde se întâlneau meștesugarii din toate părțile Transilvaniei, unde diferitele bresle ale mestesugarilor stabileau măsuri pentru apararea intereselor lor profesionale și comerciale. În urma marii invazii turcești din anul 1438, care a afectat profund și orașul Mediaș, fortificația de apărare, probabil existentă, a fost întărită în jurul bisericii cu un zid dublu precum și cu mai multe turnuri de apărare. Acest complex de fortificații s-a păstrat până în zilele noastre. Anul 1550 aduce Mediașul la rang de oraș, turnul bisericii înăltându-se cu trei etaje. În 1551 pe trunul principal a fost construit în fiecare colț câte un turnuleț, ca semn că Mediașul avea dreptul să pronunțe și să execute condamnarea la moarte.
Sighișoara este menționată pentru prima dată în anul 1280 sub denumirea CASTRUM SEX. Localizarea acestei cetăți o facem pe actualul deal al cetății care are două platouri : platoul superior spre apus, mai înalt și mai îngust iar spre răsărit platoul inferior-cu aproximativ 40 de metri sub nivelul platoului superior, fiind însă cu mult mai larg. Această configurație a terenului a determinat atât dezvoltarea urbanistică a orașului-cetate cât și dispozitivul defensiv. Prima cetate-menționată la 1280-a fost ridicată pe platoul superior, servind ca loc de refugiu pentru locuitorii unei așezări de la poalele dealului. În secolul al XIV lea s-au stabilit pe platoul inferior un număr mare de meștesugari care la 1376 erau organizați în bresle. Prosperitatea economică a mestesugarilor și negustorilor sighișoreni se vădește și în marile resurse financiare ce se presupun a fi fost necesare pentru a ridica un puternic sistem defensiv, înaltat în a doua jumatate a secolului al XIV lea și al XV lea, impunând Sighișoara ca pe una dintre cele mai greu cuceribile cetății ale vremii din Transilvania. Centura de fortificații constă dintr-un zid lung de 930 metri, înalt de 4 metri și construit inițial din piatra,ce se desfăsura pe ambele platouri ale dealului. Aproximativ la mijlocul înălțimii era un drum de strajă pentru arcași. (sursă: www.bazna.eu)
Sibiu menționat înca sub numele de Hermannsdorf în anul 1321, în a doua jumătate a secolului, Sibiul obține calitatea de civitas, într-un document din 1366 fiind pomenit numele localității prima dată sub forma Hermannstadt. Spre sfârșitul secolului al XV-lea se formează instituția numită Universitatea săsească, aflată în fruntea ierarhiei administrative a tuturor sașilor, condusă de un jude regal, mai târziu comitet al sașilor. Jurisdictiei Universității săsești i-au fost subordonate ulterior și sate românești așa numite scaune-filială în care nu locuiau sași (T. Nigler). Perioada medievală se caracterizează în Sibiu printr-o dezvoltare economică continuă, marcată de activitatea breslelor. Primele statute ale acestora (1376) enumerează 19 bresle cu 25 meserii; în secolul al XVI-lea existau bresle (ca cea a cizmarilor), din care făceau parte și meșteri care activau în Țara Românească sau în Moldova. Numărul breslelor a crescut treptat, în a doua jumătate a secolului al XVI-lea existând 29 de bresle, iar spre 1780 erau atestate 40, într-o perioadă în care deja crescuse considerabil rolul manufacturilor. Dezastrul regatului maghiar survenit la Mohacs în anul 1526, ocuparea capitalei Buda (1541) și întemeierea principatului Transilvaniei au plasat comunitatea săsească, și implicit cea sibiană, în fața unei situații noi în care a fost nevoită să practice o politică duplicitară, când cea firească filohabsburgică, având în vedere afinitățile etnice și culturale, când prootomană. Din aceste motive orașul va fi asediat de mai multe ori, de către ambele părți; cu toate acestea Sibiul își păstrează privilegiile. Concomitent, cu începere din 1543, sașii au adoptat reforma religioasă, trecând "in corpore" la confesiunea luterană pe care, în marea lor majoritate, o mărturisesc și în prezent. În 1550 în Piața Mare se instaleaza "stâlpul infamiei", un monument gotic ce avea în vârf statuia lui Roland, realizată de sculptorul Onoforius.
